duminică, 13 decembrie 2009

Amintiri de iarna...

   Daca tot a nins un pic si pe la noi, sa zicem ca imi  place,   deoarece  starea de spirit ma trimite cu gandul la vremurile de alta data si am norocul sa pot compara cat de cat cu ceea ce suntem    astazi. In final, vom trage o concluzie: daca e bine sau rau  ceea       ce am ales sa fim...                                          
   Socializarea. De aici o sa incep. Pana nu de mult a fi omenos si saritor era ceva obisnuit si parea atat de firesc sa fii asa, spun asta deoarece imi aduc aminte cu drag, ce insemna sa fii alaturi de un vecin, un amic... Tin minte cu drag ca atunci cand ningea, cel care se trezea primul dimineata, dadea zapada de la poarta dar nu se rezuma numai la a lui, dadea zapada la o parte si de la vecinul din stanga si de la cel din dreapta... multumirile erau pe masura- omenindu-se mai tarziu, la o tuica fiarta sau un vin fiert...normal ca urma sa apara  si ceva bunatati pe masa si uite asa atmosfera de bine se crea. Nu uit chipurile lor, lipsa de griji, povestile de iarna, timpul acordat ptr asa ceva, parca nici acea graba in toate nu-i macina. Oamenii  pareau mai frumosi, mai sanatosi, mai buni...
   Azi ce vedem? Daca ar fi sa compar as spune doar atat: lipsa de omenie, lipsa de respect ptr apropiat, un gest de bine azi pare a fi extraterestru, lumea imbatranita prea devreme, griji,boli, necazuri cu nemiluita, nici salutul banal intre vecini  abia daca se mai rosteste, ura, invidia au pus parca stapanire pe oamenii zilei de azi...
   Tin minte ca ai mei niciodata nu taiau porcul de Craciun odata cu vecinii. Se programau, fiecare in alta zi ptr a se putea ajuta reciproc. Si Doamne ce momente frumoase erau ptr mine, cum asteptam sa se termine mai repede cu parlitul si jupuirea soriciului care niciodata nu mi se parea ca e suficient si cat de fericita eram ca in ziua urmatoare stiam ca ma duc la vecinul nostru si voi mai primi o portie...Ah ce vremuri!
   Azi ce sa va spun? Abia daca ne mai simtitm vecinii, abia daca-i mai vedem la chip si atunci tristi, preocupati, dezorientati....Straini paraca si de ei insisi!
   In Ajunul Craciunului, vecinii stabileau cine se costumeaza in Mos Craciun, era un ritual, in fiecare an alt vecin sau ruda avea rolul minunat. Tin minte cum pandeam si ascultam la usa din camera mea ce se pune la cale, cum puneau cadourile intr un saculet rosu cusut de bunica pe furis si-l ducea vecinului sau rudei care avea sarcina de a fi Mos Craciun in anul respectiv. Tremuram de emotie si mi se parea interminabila ziua respectiva....Mama si bunica se duceau in sufragerie unde trona falnic bradul adus de bunicul meu, rasturnau scaunele de la masa, faceau un deranj controlat si mie imi spuneau ca Mosul era cam orb de batranete si le daramase  fara voia lui....Ce urma va inchipuiti....emotia-tremuram si abia imi spuneam poezia apoi colindul....abia raspundeam Mosului la intrebari interminabile....Of ce momente! Si ca sa fiu sincera si azi ma amagesc frumos, las amintirile sa ma napadeasca si incerc pe cat pot sa creez vraja, dar fara bunici parca nu prea imi mai reuseste, dar nu renunt -o fac ptr ei si in amintirea lor....
   Azi simt si aud ca multi dintre romani nici nu mai dau importanta unor astfel de momente, se rezuma doar la o masa de sarbatoare-adica doar la mancare...Multi dintre copiii zilei de azi nu cunosc astfel de trairi, astfel de asteptari pline de mister in seara de Ajun. Ma intristez la gandul ca ei, nu vor avea amintiri  ci doar un trecut gol,searbad...
   Nu pot sa uit ziua de Craciun, cu masa pregatita de sarbatoare, cu mirosurile imbietoare  de la jambonul afumat si pus la cuptorul  sobei cu lemene din bucatarie,  incurcam si eu  lumea bagandu mi degetele peste tot doar sa gust...si vorba bunicii n-o uit:" ia mana ca te vad..", mirosul de carnati afumati  pusi pe jarul din soba...Ehe, cu regret va spun ca acel gust si mod de preparare nu l pot reusi oricat m a invatat bunica...sau poate ca le reusesc dar caut sa ma intorc prea mult in trecutul de poveste! Cum nici vremurile nu mai pot fi ca atunci nici bucatele se pare ca nu le mai nimerim... Am fost la tara in zilele noastre sperand sa retraiesc vremurile copilariei mele, dar ce deziluzie...nici la tara nu mai este ce a fost...
   Si atunci ce concluzie sa tragem? Cand a fost mai bine, cand am fost mai fericiti alaturi de cei dragi, de prieteni de vecini...? De ce ne indreptam mecanic spre acea parte insensibila a capitalismului? De ce lasam sa ne cuprinda "raceala" lor?  Macar caldura casei si a sufletelor noastre sa le pastram, daca in rest ne occidentalizam cu buna stiinta.
    Dar...ma opresc aici, desi as avea multe de povestit , va las si pe voi sa va cuprinda amintirile si poate le spuneti intr un moment de sensibilitate sufleteasca....

28 de comentarii:

Rares spunea...

Buna Lulu. Trebuie sa recunosc sincer ca m-ai pus pe ganduri, m-ai trimis in trecut si iti dau dreptate. Acele vremuri au fost perfecte, am trait si eu ceva asemanator poate cu mai putine momente frumoase ca ale tale dar macar le am.Faci ce faci si gasesti o cale de liniste, este o placere sa vin la tine pe blog, dupa ce citesc atatea rele pe alte bloguri. Pacat ca o faci rar, ai putea sa aduci mesaje de suflet mai des, daca te citesc e suficient. Majoritatea femeilor de azi nu mai sunt feminine. Devin vulgare, injura cot la cot cu noi,beau de sting prin cluburi, iar tu ce faci? Ne aduci aminte ce este femeia adevarata. Mersi ca mi- ai adus aminte ca ar trebui sa fiu si eu mai altfel acum de sarbatoti, frumoasa doamna.
p.s. pozele tale sunt foarte mici.

Rares spunea...

erata:sarbatori
Si sa nu uit sa-ti urez de pe acum toate cele bune si un Craciun fericit, dar mai vin eu pe la tine.

Andra- Maria spunea...

Lulu
Citind cu lacrimi in ochi ce tu ai povestit in cateva randuri, nu pot sa nu-mi descatusez sufletul recunoscand ca bucuriile mele au fost doar in copilarie si pana a ma casatori. Dupa, la mine au curs necazurile si tineretea mi-a fost umbrita pana acolo incat sa uit ca am fost si eu fericita candva. Randurile tale atat de emotive m-au facut sa ma gandesc la zilele ce vor veni, sa fac ceva numai pentru mine, sa ma bucur cat de cat de starea mea sufleteasca. O sa daram si eu un scaun asa cum facea mama ta, poate voi zambi si ma va bucura. Viata e grea cu necazuri si neajunsuri, ma simt singura si abandonata, am o amorteala ce nu ma lasa sa merg mai departe, un divort cu traume,dar acum o sa incerc sa ma bucur macar si pentru o zi, cu cine, nu stiu, poate Dumnezeu ma va ajuta. Tare draguta ai fost cu postarea ta, te stiu de la Udrea de pe blog. N-am puterea sa scriu mult si des, dar uite ca acum m-am descarcat la tine. Sa ai numai bucurii in viata,poate tu esti mai norocoasa. Asa sa fie!

Andra-Maria spunea...

Si inca ceva Lulu, am ajuns asa cum spui sa ne occidentalizam mai rau ca ei. Eu personal nu mai am cui sa spun despre necazurile mele, nimeni nu mai are nici rabdarea sa te asculte si nici o vorba buna sa-ti adreseze. Poate ca si ei apropiatii le au pe ale lor, dar simt cum ne indepartam si de cei dragi nu numai de prieteni. E un semnal bun tras de tine, prea cadem in panta dezumanizarii.

Anonim spunea...

Amintiri, amintiri Lulu. Ce sa-ti zic am amintiri frumoase,vacante la bunici dar uite cum le uitam sau nu avem timp sa le depanam. Dar vii tu si ne opresti timpul, ne trimiti frumoasa blonda sa le cautam si sa regasim amintirile de odinioara.
Esti o Craciunita buna si frumoasa, te iubesc pentru ceea ce esti.

LuMassa spunea...

Buna seara! Incerc sa va multumesc tuturor ptr cuvintele voastre frumoase si ma felicit ptr reusita de a va trimite in timp.

Andra-Maria, tare m ai intristat, dar nu pot sa cred ca nu ai totusi pe cineva apropiat, un prieten de nadejde. Ce pot sa ti zic- sigur iti va fi bine cat de curand, necazurile nu sunt permanente, cel putin asa stiu eu, exista un echilibru in toate. Sa dea Domnul sa revii aici si sa mi spui ca radiezi de fericire...

Costin spunea...

Sarut mana LULU. trecand pe la tine si citindu-ti amintirile din perioada Craciunului, o sa incerc pe scurt sa ti spun ce a insemnat pentru mine ajunul de Craciun si trauma care m-a urmarit toata viata. Desi sunt ani destul de multi de atunci nu voi uita, parca ieri a fost totul. Eram in curte la tara in Ajun, ca orice copil ma jucam si eu, cand poarta se deschide brusc si 4 barbati au dat navala in curte intrebandu-ma unde este tataie, le-am spus ca e in casa. Totul s-a petrecut repede, l-au luat asa cum era imbracat fara bocanci fara haina groasa, mamaie urla cat o tine gura e greu de redat durerea ei, vorbele ei. A fost ridicat si dus numai de el stiut unde. Ce a ramas in urma: eu plangand, mamaie tipand si smulgandu-si parul din cap, vecinii curiosi dar nu ziceau nimic, mamaie cerea ajutorul dar nu-l primea de frica, drumuri la postul de militie in zadar, primea doar amenintari sa taca si sa nu mai agite satul ca o pateste si ea. S-a spulberat totul in familia mea, Craciunul a fost umbrit de lacrimi si suferinta, mama mutandu-se cu mine la tara sa-i fim alturi lui mamaie............
Au urmat luni grele, tacere. Tataie a fost ridicat pe motiv ca povestea ce auzea la Europa Libera, ca incita taranii, ca indraznea sa injure (la poarta cand se adunau la vorba)comuistii, ca avea curaj sa se opuna primarului in masurile dictatoriale, ca era incomod in sat pentru comunisti. Si asa au socotit sa-l faca disparut. Da, disparut deoarece nu l-am mai vazut decat dupa 6 luni, l-au adus la poarta, slab batut si mut. N-a spun cate zile a mai avut unde a fost dus si ce i-au facut. A tacut pana a murit. Nu intru in detalii deoarece sunt foarte multe evenimente triste pentru mine si familie. Asta este Craciunul meu, cu aceasta povara am crescut si m-am maturizat. Fiica mea s-a nascut dupa revolutie, ma rog sa nu stie niciodata ce inseamna comunism, i- am povesti in mare stie toate necazurile familiei. Dar, dupa 20 de ani cand inca mai vad acesti nenorociti de la Iliescu pana la ultimul pui de psdist comunist, mi se face rau, ma incearca ura. Da Lulu, ura, dispretul, durerea provocata si trauma ce ma urmareste si acum. Asta este realitatea trecutului, mii de cazuri sunt in tara, mii de familii distruse. Vine iar Craciunul, iar voi plange fara sa ma vada familia, iar voi injura in gand ca nu scapam de ei, iar ma supar pe poporul meu si tot asa pana ma voi stinge. Imi cer scuze ca am indraznit sa aduc la tine pe blog povestea mea, poate mi-a facut bine, nu stiu, poate ca mai citesc unii care au uitat ce faceau comunistii si ce vor sa faca pe viitor. Sa fii fericita altauri de cei dragi si iti multumesc ca m-ai lasat sa postez povestea mea de iarna. O zi buna!

LuMassa spunea...

Te salut si eu Costin cu tot respectul. Nu trebuie sa ti ceri scuze ca ai postat la mine drama petrecuta la tine in fmilie, chiar in Ajun de Craciun. Ma simt onorata ca ai ales sa postezi pe acest blog din atatea cate sunt in blogosfera. Imi este foarte greu sa mai spun ceva, ar fi de prisos. Dar te admir si sa nu regreti ca nu uiti ce a fost,desi e greu ptr tine. A tine vie amintirea trista inseamna marea iubire ptr bunicii tai, respectul si omenia ta valoreaza totul. Sigur ai o familie de apreciat si as dori sa te stiu fericit cu ea. In rest nu indraznesc sa mai spun nimic, decat- numai bine tie si fam tale. Iar daca vei plange pe furis de Craciun, sa nu regreti, cineva va sti si te va pazi....

Anonim spunea...

Sarut mana.
Draga mea, cu placere imi aduc aminte de copilarie, de sarbatori, de bunici, desi am avut o copilarie trista tata murind cand eu aveam 7 ani. Dar mama nu a cedat si a reusit sa ne tina in frau pe mine si pe sora mea, facand oameni de omenie cu mari sacrificii. Acum ea este fericita cand ne vede realizati onesti si sa zic fericiti atat cat se poate.Dar trebuie sa recunoasc ca, atunci a fost mai bine, viata era mai asezata, lumea asa cum spui si tu rusinoasa, saritoare. Astazi poate te si scuipa daca incerci sa corectezi ceva. Nesimtirea oamenilor este tot mai vizibila, nu stiu in spre ce ne indreptam. Pacat de noi si de copiii nostrii.

balbeck spunea...

A nins nitel?La noi e zapada si de 30 cm pe carosabil si autoritatile nu fac nimic.Am vazut zeci de tamponari.

LuMassa spunea...

Anonim, sa stii ca si eu am inceput sa cred ca timpurile de alta data erau mai sanatoase. Dar nu pot spune ca nu imi place si in vremurile noastre, ofertele de a alege in viata sunt mult mai vaste, oportunitatile sunt extrem de mari trebuie doar sa le prinzi din mers...un mers grabit ce i drept, altfel pierzi startul. Nici eu nu ma impac bine cu nesimtirea de azi a semenilor nostrii, dar...

LuMassa spunea...

Te salut Balby, a nins si azi toata ziua, dar acum se mai opri. Dar daca se incalzeste cum au spus, se duce peisajul de poveste...La noi s-au curatat soselele, cu mandrie spun ca azi am fost pieton...mi a fost lene sa curat masina, mi a placut sa merg pe jos, a fost frumos...

LuMassa spunea...

parca ti am scris o telegrama hihih

Anonim spunea...

Iar o sa-i fac poze Lenutei?Iar va fi ministru?Pozele vor fi mai valoroase asa.hihihi

LuMassa spunea...

Balby, pozele sunt valoroase si fara a fi ministru Elena. Pur si simplu sunt frumoase si valoroase.

Anonim spunea...

Pozele nu mai aveau importanta,pentru ca persoana respectiva nu mai era importanta.

Anonim spunea...

Lulu atat imi este de greu incat mintea nu ma mai lasa sa imi aduc aminte de copilarie. S-au adunat prea multe si este prea greu. Dar ma bucur ca tu o faci redand momente nevinovate si curate ale copilariei tale si a cititorilor tai. Este crunta realitatea de azi, nu stiu pe ce drum sa o apuc. Cu respect un trecator iti scrie.

LuMassa spunea...

Anonim, ce sa zic? Cand aud de necazuri, chiar daca nu te cunosc ma intristez si nu gasesc cuvinte de incurajare, ptr ca fiecare judeca altfel si stie situatia cel mai bine. Oricum iti multumesc ptr postarea ta. Macar asta sa fac. Numai bine trecatorule, o sa fie bine si ptr tine ai sa vezi.

Anonim spunea...

Lulu,iti place vremea?E superba.Am sarit de la etaj in zapada.a fost super.Am adunat toata zapada intr-un loc.S-a facut de doi metri.Am sarit 4 asa.E mai bine decat in piscina.

Anonim spunea...

Etajul 1...

LuMassa spunea...

Si tu te semnezi cu anonim, oooooooof. Nu mi place ca e ger, vreau soare si caldut...e frumoasa zapada, dar eu zilnic imi curat masina si dimineata iar e la loc pe masina...m am satura desi e placuta miscarea, dar vreau soareeeeeeeeeeeee.

Anonim spunea...

Am un vecin ce vrea sa ninga in continuu.Vrea zapada cat un bloc de mare.

Anonim spunea...

Buna Lulu. Frumoasa povestea ta, m-ai trimis si pe mine in timp si m-ai facut sa regret vremurile pe care le traim. Parca nimic nu ne mai apartine, nimic nu ne mai face sa tremuram de emotie. Tu spui ca poti sa te transpui in ajunul Craciunului si sa traiesti acele momente, eu aproape ca plang, dar ce sa mai zic, fiecare cu incarcatura lui sufleteasca. Iti doresc sarbatori fericite si o felicit pe Elena pentru reusita de azi stiind ca tu o sustii, cred ca tare te bucuri. Craciun fericit!

LuMassa spunea...

Doamne Balby, vecinul tau e pe treaba lui? Te rog fa ceva sa nu doreasca asa ceva hihihi! Ce faci esti bine? Ai taiat porcul? Sorici ai rontait? Eu daaaaaa si ce bun mai e..

LuMassa spunea...

Anonimiloooooor, buna va zic si eu. E corect asa? Eu am un nick dar voi? Glumesc, ok am mai zis ca aici e o moda!
Craciun fericit si tie draga anonim, toate se vor aseza ptr toti ramane sa avem rabdare, dar nu stiu si cata!

Anonim spunea...

Buna,Lulu.Sarbatori fericite.Nu am mancat porc.Nu mananc.E prea gras saracul porc.As manca un facocer.:))

Anonim spunea...

Am bagat sarmale in mine cu carne de porc,snitel de porc,carnati de porc.Mai zic ca nu mananc porc.haha

LuMassa spunea...

Balbyyyyyyy, trebuia sa astepti sa mananci in noaptea asta. NOi azi am mancat doar zacusca, branza vinete.....hihiiih
Da' si cand om scapa in seara asta cu colindatorii eheeee. imi plang de mila. adica stomacului..... raspund repede ca n am timp ...mai vb....de ce semnezi cu annim ca ma enerveeeeezi.